Comitetul pentru „Revenirea României la normalitate” la 1 iunie a fost constituit printr-o decizie, publicată în Monitorul Oficial

Comitetul pentru Revenirea României la normalitate la 1 iunie a fost constituit printr-o decizie, publicată în Monitorul Oficial
Florin Cîțu, prim-ministru. Sursă Foto: Guvernul României
Publicat: 08/04/2021, 08:35

Comitetul pentru „Revenirea României la normalitate” de la 1 iunie 2021 a fost constituit printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Decizia privind înființarea unui Comitet interministerial pentru Revenirea României la normalitate la 1 iunie a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial

„Comitetul are ca obiectiv stabilirea, coordonarea şi monitorizarea aplicării măsurilor pentru pregătirea revenirii României la normalitate de la 1 iunie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19. În vederea îndeplinirii obiectivului prevăzut la alineatul (1), Comitetul are următoarele atribuţii: stabileşte domeniile de intervenţie şi coordonatorii acestora; stabileşte acţiunile prioritare şi măsurile specifice, la propunerea ministerelor de resort sau a instituţiilor publice competente; stabileşte calendarul de implementare; monitorizează şi evaluează îndeplinirea atribuţiilor”, se arată în decizia prim-ministrului.

Potrivit deciziei, Comitetul este condus de către prim-ministrul României, în calitate de preşedinte, şi de către secretarul general al Guvernului, în calitate de vicepreşedinte şi este compus din ministerele şi instituţiile administraţiei publice centrale prezentate în Anexa documentului.

Comitetul interministerial este format din următoarele ministere și instituții: Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Secretariatul General al Guvernului, Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Institutul Naţional pentru Sănătate Publică.

De asemenea, în termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a deciziei, membrii Comitetului prevăzuţi în anexă desemnează şi comunică reprezentanţi la nivel de secretari de stat, precum şi supleanţi ai acestora.

În decizie se mai arată că şedinţele Comitetului se convoacă, de regulă, săptămânal sau ori de câte ori este necesar.

Florin Cîțu: Vom putea vorbi de 10 milioane de persoane vaccinate la sfârșitul lunii iulie

Premierul Florin Cîțu a anunțat înființarea acestui comitet, precizând că România ar trebui să aibă 5 milioane de persoane vaccinate anti-COVID până la finele lunii mai și 10 milioane până la sfârșitul lui iulie.

”Avem dozele, deja sunt programate și vom putea vorbi de 10 milioane de persoane vaccinate la sfârșitul lunii iulie. Sunt 70% dintre persoanele adulte și putem să vorbim clar de o redeschidere a economiei aproape în totalitate. Am făcut tot ce este posibil, am devansat, am adus mai aproape aceste date, știți bine că în februarie vorbeam de finalul lui septembrie, avem acum dozele programate pentru finalul lunii iunie, dar trebuie să ne programăm, să mergem să ne vaccinăm”, a spus Florin Cîțu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal